M-am apucat de cântat hip-hop cu 12 ani în urmă fiind unul din fondatorii trupei Da Tricks cu care am şi apărut pe câteva compilaţii oficiale lansate în 1998-1999, după care am continuat cu o altă trupă şi anume Grupa Mare în paralel lucrând şi la un material solo denumit ”Frânturi din trecut” pe care l-am şi lansat independent în 2002.
După succesul primului album m-am decis să continui solo lucrând la al 2-lea material discografic “Lucrare de diplomă”(2006), participarea şi tot odata câştigarea concursului de freestyle în 2004 organizat de Hades Records mi-a adus propunerea de a semna primul contract cu o casă de discuri (Roton), apucându-ma serios de treaba la jumătatea anului 2006 am finalizat LP-ul “Lucrare de diplomă” un material plin de colaborari cu nume consecrate: Puya (La Familia), Simona Nae, Connect-R. Albumul “Punct lovit “ este al 3-lea material discografic la care am lucrat aproape 1 an.
Sacrificam tot Ne punem viata la mijloc Pe bit-uri tari sau lente Intamplari din viata noastra recente Nu de mult mama imi zicea cei cu tinuta asta Nu nu mai vreau sa te ascult Bit-urile de rap prin vena imi curg Si as face orice pentru ea Muzica, muzica asa am ales sa imi traiesc viata Printre foi si texte printre cuvinte si rime alese Renuntand la tot, la bani Pierzand ani fara oameni de doi bani Am ales sa fac asta pentru fani Nu pentru t***e jegoase care isi dau pe fata impresii proaste Facem tot ce simtim asta iubim Avem nevoie de un bit o foaie un pix si o sa reusim Peste obstacole sarim Suntem exact cum am vrea sa fim
Refren:x2 Sunt nascut pentru asta Sunt nascut pentru ea Cand toti sunt prea departe langa mine e muzica Lumea poate sa vorbeasca Lumea nu-mi da ce-mi da ea Puterea si speranta sa ajung unde voi vrea
Eu am fost de la inceput aici pentru Hip-Hop Muzica ce nu a dat o tara intreaga peste cap Am fost barfit mereu si inca mai sunt Arssura un nume greu de pus la pamant Pe scena mereu activ mereu prezent cu pixul pe coala Nu bag toata lumea-n seama dar bag toata lumea-n boala Cei mai bun prieteni ai mei se stie i-am mai spus Sunt muzica si Dumnezeu ce ma priveste de sus Am spus totul pe fata Am clasa sunt peste ei Mici barfitori ce stau pe net lipsiti de idei Sunt nascut pentru asta am invatat de la grei Cei ca mine scot intodeauna din scena scantei Eu trec la fapte pe scena sunt mereu pregatit Altii raman la vorba si nici una nu cade pe bit Langa mine la bine. la greu atunci cand trebuia Nici o femeie sau tovaras nu imi pot da ce imi da ea
Refren:x2 Sunt nascut pentru asta Sunt nascut pentru ea Cand toti sunt prea departe langa mine e muzica Lumea poate sa vorbeasca Lumea nu-mi da ce-mi da ea Puterea si speranta sa ajung unde voi vrea
Asta e lumea privita prin ochii unui pusti Noi suntem cei ce vrei prin ce zona sa-i impusti Sacrificii peste sacrificii punem hip hop-ul pe banda Fara mari indicii si vad timpul cum trece Prostu' va uita restul vor intelege Chiar daca sunt fortat, silit sa ma schimb Vad in jur suflete goale ce ma ranesc zambind
Si ma intreb de ce sa ma inclin De ce sa nu-mi urmez propriul destin Sa mor cu sufletul senin Lovesc din plin uitand ca in jurul meu e mult prea mult venin Stiu ca am facut ce am visat Si inca nimeni si nimic nu ma impiedicat Doar ea a putut sa-mi schimbe calea si mersul Doar ea a putut sa-mi arate sensul Sa-mi schimbe pana si sensul
Refren:x2 Sunt nascut pentru asta Sunt nascut pentru ea Cand toti sunt prea departe langa mine e muzica Lumea poate sa vorbeasca Lumea nu-mi da ce-mi da ea Puterea si speranta sa ajung unde voi vrea
Direct din Bacau vin sa ma iau de tine/ Ai respectul meu frate stii bine/ Eu nu fac hip-hop doar il ascult/ As vrea sa aud de tine ceva mai mult/ Sunt un fan al rap`ului din romania/ Si te respect ,atat frate gyeah/ nunmai bine barosane ,ne mai auzim.;)_
"Stiu, e la moda sa te iei de Arssura..." ... asa ca am sa ma "iau" si eu de el sa`i transmit tot respectu` de la Oradea... bafta la urmatoarele proiecte...
glitter-graphics.com